Cunoscut sub denumirea de Rococo, Rocaille sau Pompadour, stilul „Louis Quinze” s-a dezvoltat in Franta, in prima jumatate a secolului al XVIII-lea, sub domnia regelui Ludovic al XV-lea (1722 – 74). Se recunoaste dupa avalansa de curbe si sinuozitati asimetrice si dupa voluta în forma de C.
Eticheta dura din perioada Regentei se schimba cu o atmosferă relaxata si jucausa. Coafurile usoare si pudrate, decolteurile si talia de viespe, fusta foarte ampla, sustinuta de paniuri erau caracteristice acestei perioade (fotoliile aveau bratele special retrase pentru a incapea aceasta fusta).
Costumul bărbaţilor devine simplu si elegant, realizat din mătase de diferite culori. Se purtau panglici la gat si se practica machiajul si la barbati, pentru a masca ridurile.
La curtea lui Ludovic al XV-lea parfumul se schimba zilnic, iar esentele preferate erau ambra si bergamota.
Pentru prima data, interiorul era privit ca un intreg, tinzandu-se spre combinarea armonioasa a decorului peretilor, podelei si mobilei. Forma monumantala se pierde pentru a se insusi alta noua, ce inmuia, rotunjea si innobila.
De cele mai valoroase lucrari ale acestei perioade sunt legate nume celebre, precum cele ale pictorului François Boucher, sculptorului, pictorului si decoratorului Jean Louis Ernest Meissonier, artizanului german J. F. Oeben, caruia ii apartin complicate marchetarii florale si Pierre Migeon, favoritul Doamnei de Pompadur.
Picturile lui Jean-Antoine Watteau au introdus o noua tema decorativa, si anume fête galante (petreceri galante). Aceste scene de gradina, in care erau infatisate cupluri aristocratice in ipostaze amoroase, au fost transpuse in marchetarie, pictate pe mobilier sau tesute.
Gama completa de tehnici decorative era reprezentata de marchetarie policroma, sculpturi, medalioane din portelan de Sèvres, intarsii din lemn, metal, sidef, fildes, precum si lacuirea in stil oriental (tehnica numita „coromandel”, specifica artei chineze, era un procedeu complicat si laborios, constand in sculptarea unei rasini organice, care se aplica si se modela in cinsprezece pana la douazeci de straturi succesive. Pe suprafata finala se contura modelul, folosind tipare imprimate pe hartie de orez, dupa care se adaugau culorile).
Aplicarea ornamentelor din bronz aurit, alaturi de metalele functionale, precum manere, incuietori sau placi de blazon, era la moda in aceasta perioada. Blaturile meselor sau ale comodelor in stil Ludovic al XV-lea erau din marmura sau din marmura artificiala facuta din ghips (marmura scagliola) ornate cu bronz aurit.
Esentele de lemn folosite pentru realizarea pieselor de mobilier erau nucul, stejarul, marul, palisandrul, trandafirul, mahonul, ciresul si prunul. Mobilele erau trimise in Orient pentru a fi decorate, iar in paralel mesterii locali dezvoltau procedee care concurau cu succes tehnicile orientale, mult mai costisitoare datorita sistemului de transport. Vernis Martin, procedeul fratilor Guillaume si Etienne-Simon Martin, a fost cea mai buna imitare a lacuirii in stil oriental. Tapiteria scaunelor era in petit point, matase, damasc, tesaturi ale manufacturii de la Aubusson (patria razboaielor de tesut).
Dupa 1743 artizanii trebuiau sa isi imprime pe operele lor initialele, urmate de literele J.M.E. (juré des menuisiers et ébénistes). Din acest motiv, nenumarate piese de mobilier au putut fi atribuite creatorilor lor.
In aceasta perioada apar mobilele de colt, fotoliul de cabinet, sezlongul berjèr cu spatarul mult mai alungit,
mobila duchesse-brisée, compusa din doua sezlonguri si un taburet,
mobilele pentru expus portelanuri (les gradins), secrétair-ul pe picioruse înalte cu un suport rabatabil pentru scriere,
masuta de toaleta cu oglinda, multe sertarase si despartituri secrete si biroul de mici dimensiuni pentru femei, bonheur-du-jour.
Prin piesele de mobilier rustic provincial, o adaptare proprie a stilului Ludovic al XV-lea, elementele decorului rococo vor fi perpetuate pana in sec. al 19-lea.
ŞTEFAN CRISTEA 